Rusia a retras ameninţarea imediată de reducere a livrărilor de gaze către Republica Moldova ⋆ Universul.net

Sursa: TASS

Producătorul rus de gaze Gazprom a retras de luni ameninţarea de reducere a livrărilor de gaze către Republica Moldova, dar a declarat că îşi rezervă dreptul de a restrânge sau opri fluxurile în viitor, dacă Moldova nu va face plăţile convenite, transmite Reuters, citată de News.ro.

Săptămâna trecută, Gazprom a acuzat Ucraina că reţine livrările de gaze care trec prin ţară în drum spre Republica Moldova, lucru negat Kievul, şi a spus că ar putea începe să reducă aceste fluxuri de luni.

În cea mai recentă declaraţie, Gazprom a spus că operatorul moldovenesc de gaze naturale Moldovagaz a plătit pentru livrările de gaze în noiembrie, adăugând că a primit plata pentru ceea ce a numit gaze destinate clienţilor moldoveni, dar care au rămas în Ucraina.

Cu toate acestea, Gazprom a acuzat Moldova de ”încălcări regulate” ale obligaţiilor de plată şi a adăugat: ”Gazprom îşi rezervă dreptul de a reduce sau de a suspenda complet livrările în caz de nerespectare a plăţii”.

Preţurile gazelor europene au crescut săptămâna trecută din cauza ameninţării Gazprom de a reduce fluxurile către Republica Moldova, deoarece ruta de aprovizionare prin Ucraina este ultimul coridor de gaze ruseşti funcţional către Europa.

Luni, contractul de referinţă olandez pe termen de o lună a scăzut cu 3,2%, la 121,15 euro/MWh.

Aprovizionarea cu gaze este o sursă constantă de tensiune între Rusia şi Republica Moldova.

Gazprom spune că fosta republică sovietică îi datorează aproximativ 9 miliarde de dolari, o datorie care s-a acumulat de-a lungul deceniilor din cauza neplăţilor din regiunea moldovenească separatistă Transnistria, unde sunt staţionaţi aproximativ 1.200 de militari ruşi.

Moldova refuză să recunoască datoria ca fiind a ei.

Transnistria foloseşte în prezent aproximativ 40% din gazele importat de ţară,

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on