Un avion rusesc aterizează în mod excepțional sâmbătă dimineață la București. Avioanele rusești nu au voie în spațiul aerian al UE, ca sancțiune pentru războiul din Ucraina. Autoritățile de la București au făcut însă o derogare pentru aeronava care ar putea prelua angajați ai Ambasadei și famiile acestora, declarați indezirabili. ACTUALIZARE 19:55 MAE precizează, într-un comunicat de presă, că 40 de angajați ai misiunii diplomatice ruse la București, împreună cu membrii de familie, urmează să părăsească teritoriul României la bordul unei aeronave civile aparținând unei companii aeriene rusești.„În continuarea precizărilor de presă transmise de Ministerul Afacerilor Externe la data de 8 iunie 2023 cu privire la decizia părții române de reducere a personalului diplomatic și tehnico-administrativ al Federației Ruse în România (https://www.mae.ro/node/62091), MAE informează că un număr de 40 de angajați ai misiunii diplomatice ruse la București, împreună cu membrii de familie, urmează să părăsească teritoriul României la bordul unei aeronave civile aparținând unei companii aeriene rusești. Această măsură reflectă punerea în aplicare a deciziei părții române în termenul indicat, conform procedurilor utilizate de alte state membre UE în situații similare. Cursa aeriană este autorizată în baza art. 3d, alin. (3), teza a II-a din Regulamentul (UE) nr. 833/2014 și a art. 44 din Convenţia de la Viena din 18 aprilie 1961 cu privire la relaţiile diplomatice MAE reamintește că decizia României de reducere a personalului misiunii diplomatice a Federației Ruse la București reflectă nivelul actual al relațiilor bilaterale, în contextul declanșării de către Federația Rusă a războiului de agresiune împotriva Ucrainei”, arată comunicatul de presă.Este un zbor care a primit aprobarea Ministerul Apărării Naționale la cererea Ministerul Afacerilor Externe. Avionul Rusiei va ateriza sâmbătă, în jurul orei 10 dimineața, la București și după două ore va decola înapoi către Rusia.În acel avion se vor urca 40 de angajați ai Ambasadei Rusiei la București,