scris astăzi, 14:21
Ministrul grec pentru migrație și azil, Notis Mitarakis, a fost primit la Viena de cancelarul austriac, Karl Nehammer, după ce ieri s-a întâlnit cu ministrul de interne, Gerhard Karner, transmite publicația grecească Naftemporiki, citată de Rador.
Potrivit unui comunicat dat publicității în acest sens, Grecia își asumă o inițiativă de a sprijini cererea Bulgariei și României de aderare la spațiul Schengen. Această extindere va avea beneficii directe și pentru Grecia, întrucât țara va fi unificată rutier, în cadrul Spațiului Schengen, cu restul statelor membre ale Uniunii Europene. Pentru această inițiativă Grecia este în contact cu președinția suedeză a UE și cu Comisia Europeană.
CITEȘTE ȘI VIDEO Vladimir Putin l-a umilit public pe vicepremierul rus. Ce i-a reproșat
Bulgaria și România au aderat la Uniunea Europeană în 2005, iar în 2011 au finalizat cu succes procedurile de evaluare a aderării lor la Spațiul Schengen, fapt confirmat prin Concluziile Consiliului Miniștrilor Afacerilor Interne din 9 iunie 2011. De atunci, Comisia Europeană a formulat în repetate rânduri opinia conform căreia cele două țări sunt pregătite să adere la Spațiul Schengen fără controale la frontierele interne.
În 2022, la inițiativa Bulgariei și României, a fost efectuată o nouă misiune a UE la fața locului, care a confirmat că cele două țări continuă să îndeplinească în mod eficient standardele Schengen stricte și au un istoric exemplar de performanță în ceea ce privește aplicarea lor.
Acest subiect, precum și integrarea deplină a Croației în spațiul Schengen, a fost discutat în cadrul Consiliului Miniștrilor Afacerilor Interne din 8 decembrie 2022. Dar în timp ce cererea Croației a fost acceptată în unanimitate, cererile Bulgariei și României nu au fost admise din cauza obiecțiilor a două țări (Austria și Olanda).
» Aflați mai multe informații aici.