scris astăzi, 17:23
Unul dintre cei mai mari oameni de afaceri din vestul țării, care este și unul dintre cei mai importanți fermieri din țară, arădeanul Dimitrie Muscă, a dispus, joi după-amiază, închiderea tuturor conturilor firmelor sale la băncile austriece, ca semn de protest față de poziția Austriei în ceea ce privește aderarea României la spațiul Schengen.
Dimitrie Muscă a declarat, pentru Agerpres, că, imediat ce Austria a votat împotriva aderării României, a dispus angajaților firmelor sale să închidă conturile la băncile austriece, iar pe viitor nu va mai cumpăra motorină de proveniență austriacă pentru campaniile agricole, în condițiile în care folosește anual până la 1.500 de tone de motorină.
CITEȘTE ȘI Premieră în România – Parlamentar condamnat pentru o postare pe Facebook
„Am dispus închiderea conturilor la băncile austriece pentru firmele mele din Curtici și Olari, iar procedurile sunt deja în curs. Eu cred că românii trebuie să fie acum uniți și să facă la fel. Nu vreau să mai lucrez în veci cu băncile austriece. În plus, nu mai cumpăr motorină de la companiile austriece. Eu folosesc anual, pentru a lucra cele 7.600 de hectare de terenuri agricole, între 1.000 și 1.500 de tone de motorină”, a spus Dimitrie Muscă.
El i-a îndemnat pe români „să nu-și mai cheltuie banii pe produse austriece sau pe excursii în această țară”.
CITEȘTE ȘI Codul rutier va fi schimbat: Sancțiunile pentru vitezomani, spre înăsprire radicală, până la confiscarea mașinii
„Nu e drept ca o Europă întreagă să te susțină și doar Austria să se opună fără motiv.
» Aflați mai multe informații aici.