Școala Ca Bun Public Moștenit. Unde Cred Că Greșim Atunci Când Pregătim Viitorul Tinerilor Noștri | Libertatea
Mergi direct la conținut »
Imagine ilustrativă / Shutterstock
Salvează articol
Ambiția de a cheltui pentru Educație 6% din PIB a rămas un deziderat pios, înscris în felurite strategii naționale, dar nerealizat. S-au adoptat legi ale educației – reforma e mereu pe tapet – și totuși spațiul acesta vital rămâne deopotrivă ineficient și haotic. O clasă profesorală (adesea bazată pe complicități tribale și relații de rudenie) copiază teme pedagogice post-moderne doar pentru a prezerva în fundal sistemul moștenit din comunism. Proiecte abundente, rezultate modeste.
Cum am scris o cărțulie bine primită despre „Averea bunei educații”, îmi păstrez interesul pentru această problematică, tocmai pentru că nu găsesc în dezbaterea noastră curentă un răspuns clar cu privire la idealul colectiv pe care-l urmărim.
În Europa, educația a vizat mai curând omul superior, antrenat în „artele liberale” și capabil să guverneze pentru binele comun.
În America, societatea și-a propus să producă mai curând buni cetățeni, care-și îndeplinesc onest responsabilitățile. Desigur că, după Al Doilea Război Mondial, în democrațiile occidentale, cele două scopuri s-au combinat. Cert este că, la noi, filozofia educației lipsește.
Ne ocupăm de „trunchiuri” curriculare, am preluat formula Bologna, însă nu ne e clar de ce merită să ne educăm și de ce trebuie s-o facem.
