Șicanare în trafic terminată cu pistolul, la Botoșani

Polițiștii au ridicat arma neletală, împreună cu 7 cartușe, până la finalizarea cercetărilor.Un bărbat în vârstă de 68 de ani este cercetat penal, chiar dacă acesta avea permis valabil pentru arma neletală.

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase efectuează cercetări într-un dosar penal deschis pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și amenințare.

Șicanare terminată cu amenințări cu arma

Din verificările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, la data de 26 octombrie 2021, în urma unei șicanări în trafic, pe Calea Națională din municipiul Botoșani, doi bărbați cu vârstele de 31 de ani, respectiv 68 de ani, ar fi avut un schimb de replici în contradictoriu.

În timpul conflictului, bărbatul de 68 de ani l-ar fi amenințat pe tânărul de 31 de ani cu un pistol neletal, pe care îl avea în autoturism.

Bărbatul de 68 de ani este posesor legal al pistolului neletal, deținut în baza unui permis valabil.

Arma, împreună cu 7 cartușe, au fost ridicate până la finalizarea cercetărilor.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor menționate mai sus, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale.

Sursa: botosaneanul

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on