Silvio Berlusconi a vândut cotidianul „Il Giornale”

scris astăzi, 12:14

Berlusconi a vândut „Il Giornale”. Vestea a fost anunțată de directorul adjunct al ziarului milanez, Nicola Porro, printr-un mesaj pe Twitter pe 31 decembrie, deși știrea circula deja de câteva zile, potrivit La Stampa, citat de Rador.

Ziarul fondat de Indro Montanelli nu va mai fi deținut de familia fostului premier Silvio Berlusconi, ci – conform celor scrise de „Corriere della Sera” – va aparține familiei Angelucci, deja deținătoare a cotidianelor „Libero” și „Il Tempo”, care evident își propune să se consolideze pe piața milaneză.

CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ FOTO Electrolux, cel mai mare producător de electrocasnice din Europa, extinde valul concedierilor în România

Operațiunea prevede vânzarea întregului pachet de acțiuni: cota deținută de Paolo Berlusconi (71,5%), fratele lui Silvio, care ar fi semnat deja acordul, cea deținută de Mondadori (18,4%) condusă de fiica liderului formațiunii Forza Italia, Marina Berlusconi, și cea a familiei Amodei (9,9%), agenție de publicitate.

Negocierile au loc de ceva vreme. Dar, cel puțin conform unor surse din cadrul redacției ziarului, încheierea tranzacției nu a avut loc încă.

Din ceea ce a ieșit la iveală, tranzacția ar putea ajunge la final doar după certificarea situațiilor financiare din 2022, iar detaliile operațiunii vor depinde și de pierderile care vor apărea: anul trecut s-au ridicat la aproximativ 8 milioane de euro.

Tocmai situația economică a ziarului înființat în 1974 – datele ADS din octombrie 2022 vorbesc despre o scădere a copiilor digitale și pe hârtie de peste 10% față de anul precedent – ar fi determinat familia Berlusconi să vândă acțiunile familiei Angelucci.

Pe 15 decembrie, sindicatul cotidianului „Il Giornale” a cerut ca orice cumpărător să garanteze forța de muncă, care a scăzut de la 80 la 51 de redactori în ultimii patru ani.

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on