Șoferi – Înăsprire a regimului pedepsei pentru șoferi la ucidere din culpă. ADIO pedeapsă suspendată în unele cazuri

scris astăzi, 10:15

În cazul uciderii din culpă ca urmare a conducerii unui vehicul fără permis ori sub influența alcoolului sau a altor substanţe interzise, nu va mai exista posibilitatea ca persoanei vinovate să i se aplice suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, prevede un proiect de modificare a Codului Penal inițiat de actuala putere.

De ce este important: Codul penal permite acum ca persoanei vinovate să i se aplice suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui concurs de infracţiuni realizat prin săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă (art.192, alin. 2) şi cea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (art. 335, alin. 1-3) ori conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanţe reglementate (art. 336, alin. 1-3).

Liderii PSD au anunțat, recent, de Ziua Internațională a Comemorării Victimelor Accidentelor Rutiere, că insistă pentru sancționarea mai aspră a șoferilor care se urcă la volan fără să aibă dreptul de a conduce și provoacă accidente rutiere mortale. „Cu alte cuvinte, toți cei care cred că pot conduce un autovehicul fără permis, băuți sau drogați trebuie să știe că vor merge direct la închisoare în situația în care vor produce un accident rutier soldat cu victime”, a spus atunci senatorul social-democrat Robert Cazanciuc.

CITEȘTE ȘI Mișcare gândită la nivel politic: Publicitatea pentru cazinouri, jocuri de noroc, pariuri – interzisă în România

Autorii inițiativei citează raportul de activitate al Ministerului Public pe anul 2021, care relevă că în ultimii ani a crescut semnificativ numărul inculpaţilor trimişi în judecată pentru accidente mortale de circulaţie. În 2021 numărul inculpaţilor trimişi în judecată pentru accidente mortale de circulaţie a fost de 473, faţă de 396 în anul 2020.

CITEȘTE ȘI PSD vrea ca statul să plătească penalități pentru sumele nerambursate la timp contribuabililor,

 » Aflați mai multe informații aici.