Soluţii pentru criza din energie, găsite la Comisia Europeană

Comisia Europeană a anunţat un set de măsuri temporare pentru amortizarea crizei din energie. 

Potrivit unui comunicat al forului comunitar, impactul creşterii excepţionale a preţurilor la energie se preconizează că va dura pe tot parcursul iernii.

Printre măsurile naţionale pe termen scurt se numără sprijinul de urgenţă pentru venituri acordat consumatorilor casnici, ajutoare de stat pentru întreprinderi şi reduceri specifice în materie de taxe şi impozite. Comisia va sprijini, de asemenea, investiţiile în energia din surse regenerabile şi în eficienţa energetică, va examina posibilele măsuri privind stocarea energiei şi achiziţionarea de rezerve de gaze naturale şi va evalua actuala organizare a pieţei energiei electrice.

“Creşterea preţurilor la energie la nivel mondial reprezintă o preocupare serioasă pentru UE. Comisia ajută statele membre să ia măsuri imediate pentru a reduce impactul acestei creşteri asupra gospodăriilor şi a întreprinderilor în această iarnă. În acelaşi timp, identificăm alte măsuri pe termen mediu pentru a ne asigura că sistemul nostru energetic este mai rezilient şi mai flexibil pentru a face faţă eventualelor volatilităţi cu care ne-am putea confrunta în viitor, pe parcursul tranziţiei. Situaţia actuală este excepţională, iar piaţa internă a energiei a funcţionat bine în ultimii 20 de ani. Însă trebuie să fim siguri că va continua să funcţioneze şi în viitor, transformând în realitate ţintele Pactul verde european, consolidându-ne independenţa energetică şi îndeplinind obiectivele pe care ni le-am fixat în materie de climă”, a declarat comisarul european pentru energie, Kadri Simson.

Bonuri valorice sau facturi plătite parţial 

Printre măsurile imediate de protecţie a consumatorilor şi a întreprinderilor prezentate de Executivul comunitar se numără: acordarea de sprijin de urgenţă pentru venit consumatorilor afectaţi de sărăcia energetică, de exemplu prin bonuri valorice sau plata parţială a facturilor, care pot fi acoperite din veniturile EU ETS; autorizarea reportării temporare a scadenţei facturilor;

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on