Talibanii care și-au numit fiii și rudele în funcții la guvern sunt obligați să-i dea afară

Liderul talibanilor le-a ordonat oficialilor săi să-și dea afară toate rudele angajate pe funcții guvernamentale, într-o încercare a regimului de a scăpa de nepotism, relatează BBC. Hibatullah Akhundzada a impus un decret prin care îi forțează pe oficialii care și-au angajat fiii și alți membri ai familiei în funcții de demnitate publică să îi dea afară și să se abțină de a mai face acest lucru pe viitor.Presa Islamică Afgană, o agenție de presă cu sediul în Pakistan a scris că decretul a venit după ce au apărut numeroase acuzații cu privire la nepotismul generalizat din interioriul administrației talibane a Afganistanului.O fotografie cu textul decretului a fost publicată pe pagina de Twitter a Oficiului pentru Afaceri Administrative. Afganistanul se confruntă cu o profundă criză economică și umanitară care se adâncește după un an și jumătate de când talibanii au preluat controlul țării, în urma retragerii armatei americane.Sancțiunile puse pe un număr de oficiali talibani și înghețarea fondurilor băncii afgane din străinătate au provocat o situație de criză economică accentuată.Se estimează, totuși, că Afganistanul are rezerve și bogății de subsol de peste 1 trilion de dolari, însă acestea nu au putut fi exploatate ani de zile din cauza instabilității și războiului constant. Editor : Adrian Dumitru

 » Aflați mai multe informații aici.