Tradiții și obiceiuri de Anul Nou în România și în lume. Google Doogle special înainte de trecerea în 2022

Ajunul Anului Nou este marcat în fiecare an de obiceiuri și tradiții atât în țara noastră, cât și în toată lumea. În România, trecerea într-un nou an este însoţită de ceremoniale cu datini din moși-strămoși, cu precădere în zonele rurale, precum Plugușorul ori umblatul cu Capra sau cu Ursul. Românii au și câteva superstiții în noaptea dintre ani, nu duc gunoiul și pun pe masa de Revelion preparate din pește. Înainte de trecerea în 2022, Google marchează momentul printr-un Google Doodle, o animație grafică specială. Momentul trecerii în Anul Nou este sărbătorit în întreaga lume, însă fiecare stat are un mod diferit de a-l marca. În țara noastră, dintre tradiţii nu lipsesc cetele de colindători care merg cu Plugușorul, cu Semănatul, cu Ursul sau cu Capra.Tradiții, obiceiuri și superstiții de Anul Nou în România”Mascaţii”, “Ursul” și “Capra” se regăsesc în continuare în tradițiile românești, în special în anumite zone din mediul rural.În ajunul Anului Nou, pe înserat, tinerii “mascaţi” pornesc în cete prin satele din nordul Moldovei, purtând costume ale unor personaje – ursul, capra, căiuţii, cerbii etc – şi merg din poartă în poartă, până în zorii zilei. Umblatul cu Capra ţine, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Măştile care evocă la Vicleim personaje biblice sunt înlocuite aici de masca unui singur animal, al cărui nume variază de la o regiune la alta: cerb în Hunedoara, capră sau ţurcă în Moldova şi Ardeal, boriţă (de la bour) în Transilvania de sud. În Muntenia şi Oltenia, capra este denumită „brezaia” (din cauza înfăţişării pestriţe a măştii), şi obiceiul se practică mai ales de Anul Nou. Capra se alcătuieşte dintr-un lemn scurt, cioplit în formă de cap de capră, care se înveleşte cu hârtie roşie, peste care se pune o altă hârtie, neagră, mărunt tăiată şi încreţită, sau se lipeşte o piele subţire cu păr pe ea.Probabil cel mai cunoscut obicei legat de Ajunul Anului Nou este “Plugușorul”.

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on