Tronson “blestemat” din Autostrada Transilvania – relansat

Secțiunea Suplacu de Barcău – Chiribiș (26,35 km) a Autostrăzii Transilvania a fost relansată în licitație, iar 15 martie 2023 este data limită pentru depunerea ofertelor, a anunțat directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol.

“Contractul finanțat prin fonduri europene prevede 24 de luni (6 de luni pentru etapa de proiectare si 18 luni pentru perioada de execuție a lucrărilor) iar suma alocată este de 937,53 milioane de lei (fără TVA)”, a anunțat Pistol.

CITEȘTE ȘI Nicușor Dan anunță primul pas pentru extinderea rețelei de tramvai

Constructorul care va câștiga acest contract trebuie să execute o serie de lucrări printre care: 3 viaducte, 8 pasaje, 8 poduri, inclusiv un pod de o complexitate tehnică ridicată, în lungime de 1.650 m peste lac de acumulare, scrie Agerpres.

Lucrările la acest lot au fost abandonate după rezilerea contractului Bechtel, în anul 2013.

CNAIR a reușit să mai atribuie o dată contractul în anul 2015 dar constructorul spaniol nu a reușit să se mobilizeze, iar contractul a fost reziliat din nou în anul 2016. 

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on