Uniunea Europeană ar putea permite Băncii Agricole Ruse (Roselhozbank) să deschidă o filială pentru reconectarea la circuitele financiare mondiale, în schimbul garantării acordului pentru transportul de cereale pe Marea Neagră, potrivit Financial Times. Roselhozbank este supusă în prezent sancţiunilor UE ca urmare a invaziei ruse în Ucraina. Planul, înaintat de Moscova prin intermediul canalelor de negocieri ale ONU, ar permite Băncii Agricole Ruse să creeze o filială care să se ocupe de plățile legate de exporturile de cereale, potrivit unor surse apropiate discuțiilor. Noua entitate ar avea permisiunea de a utiliza sistemul global de plăți SWIFT, care a fost închis pentru cele mai mari bănci rusești.Moscova a arătat de săptămâna trecută că nu vede niciun motiv pentru prelungirea după 17 iulie a acordului care permite exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră. Cotidianul Izvestia, preluat de Reuters, a publicat luni informaţia că reprezentantul Rusiei la sediul ONU din Geneva a reafirmat poziţia respectivă, transmite Agerpres.Într-un interviu extensiv, Ghenadi Gatilov a declarat că implementarea condiţiilor puse de Rusia pentru prelungirea acordului este “blocată”. Printre altele, partea rusă cere reconectarea Roselhozbank la sistemul de plăţi interbancare SWIFT.Permisiunea de a permite Băncii Agricole Ruse să deschidă o filială pentru a se reconecta la circuitele mondiale a fost discutată de liderii UE la summitul de la Bruxelles ce a avut loc săptămâna trecută. Aceștia privesc măsura drept o variantă prin care Moscova poate fi convinsă să prelungească acordul după 17 iulie. Cei ce susțin propunerea o percep drept “răul cel mai mic”, o concesie prin care Putin ar putea să își dea acordul pentru prelungire, în condițiile în care unii oficiali susțin că amenințările Rusiei de a pune capăt acordului au părut mai serioase de această dată decât în timpul negocierilor anterioare de prelungire.Guvernele Occidentale sunt disperate să mențină acordul privind exportul de cerealeAceasta subliniază măsura în care guvernele occidentale sunt disperate să păstreze acordul de export de cereale,