Un antivaccinist din Bârlad a murit la 10 zile după ce s-a infectat cu COVID, Era convins că are doar o răceală ⋆ Universul.net

Un bărbat din Bârlad, antivaccinist convins care înainte de a fi internat posta mesaje împotriva vaccinării pe reţelele de socializare, a murit la Terapie Intensivă după 10 zile de la infectarea cu SARS-CoV-2. 

Bărbatul, care nu credea în vaccinuri şi nici în existenţa virusului SARS-CoV-2, a murit pe 9 octombrie la secţia de terapie intensivă a spitalului din Bârlad.

Obişnuia să posteze mesaje împotriva vaccinării pe reţelele de socializare, dar în urmă cu 10 zile a început să se simtă rău. A mers la spital şi s-a internat, fiind convins că are doar o ”răceală”, scrie Vremea Nouă. În urma testării a fost confirmat cu SARS-CoV-2, iar medicii au stabilit că bărbatul avea plămânii afectaţi serios pentru că a aşteptat prea mult înainte să ceară ajutor medical.

Starea lui de sănătate s-a deteriorat din ce în ce mai mult, iar în cele din urmă a fost internat la Terapie Intensivă, iar pe 9 octombrie a murit. În aceeaşi zi au decedat alţi 15 pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2 din judeţul Vaslui, cu vârste între 44 şi 87 de ani, toţi nevaccinaţi.

Avalanşă de înmormântări

Angajaţii cimitirului “Eternitatea” din Bârlad au avut un weekend plin. Au avut loc 10 înmormântări sâmbătă, 9 octombrie, şi 7 înmormântări duminică, 10 octombrie. Dintre cele 17 persoane înmormântate, 7 au murit după infectarea cu noul coronavirus.

“De când sunt aici responsabil la cimitirele din Bârlad, nu a mai fost până acum un sfârşit de săptămână atât de negru. Nici măcar în prima pandemie, din 2020, nu s-a întâmplat aşa ceva!”, a declarat Dorin Apostu, şeful Administraţiei Cimitirelor din cadrul DAPPC Bârlad.

În judeţul Vaslui s-au înregistrat 2.490 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile, din care 240 doar în ultimele 24 de ore,

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on