Un autoturism s-a izbit de un autobuz: O femeie însărcinată în luna a noua şi doi copii au fost duşi la spital

O femeie însărcinată în luna a noua şi doi copii, de cinci şi zece ani, au fost transportaţi la spital, marţi, în urma unui accident produs în municipiul Bârlad, judeţul Vaslui, fiind implicate două autotutisme şi un autobuz. Accidentul a avut loc marţi dimineaţă, în municipiul Bârlad, fiind implicate două autoturisme şi un autobuz. 

Potrivit ISU Vaslui, Detaşamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu două autospeciale şi echipaje specializate pentru asigurare măsuri PSI, evaluare şi acordare de prim ajutor victimelor, acolo ajungând şi două ambulanţe aparţinând SAJ Vaslui.

”În cele trei autovehicule se aflau şase persoane. Într-unul dintre cele trei autovehicule se aflau trei persoane, între care şi doi copii, cu vârste de 5, respectiv 10 ani. La sosirea echipajelor de intervenţie au fost găsite cele trei autovehicule avariate, trei persoane necesitând îngrijiri medicale. O femeie în vârstă de 32 ani, gravidă în luna a noua, a avut nevoie de îngrijiri medicale. După acordarea primului ajutor, femeia şi cei doi copii au fost transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal Bârlad”, a transmis sursa citată.

 » Aflați mai multe informații aici.