Un bărbat a ameninţat că deschide focul în plină stradă.Alertă la 112

Poliţiştii argeşeni au intrat în alertă, miercuri după amiază, după ce un bărbat a sunat la 112 anunţând că are o armă pe care intenţionează să o folosească împotriva oamenilor de pe stradă, în municipiul Câmpulung. Alerta s-a dovedit a fi falsă, apelantul fiind un bărbat cu probleme medicale, care nu este la prima astfel de faptă. El a fost amendat cu 2000 de lei.Apelul a fost dat la 112 miercuri, de către un bărbat din Câmpulung, judeţul Argeş. Acesta a solicitat intervenţia Poliţiei, susţinând că deţine o armă şi că intenţionează să deschidă focul pe stradă.

”Deşi persoana care a apelat la 112 nu a oferit date suplimentare privind identitatea ei, sau locaţia în care se află, acesta a fost identificat în scurt timp de către poliţiştii de ordine publică, cel în cauză nefiind la prima sesizare care nu se confirmă. Având în vedere natura aspectelor care au făcut obiectul apelului, poliţiştii au efectuat un control corporal sumar, fără ca asupra celui în cauză să fie identificată vreo armă sau alt obiect asemănător”, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş.

În urma apelului, argeşeanul a fost amendat contravenţional, cu amendă în valoare de 2.000 de lei, în baza O.U.G. 34/2008, privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă. Poliţiştii reamintesc că apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau transmiterea de mesaje abuzive la numărul 113 ori la numărul 114 se sancţionează cu amendă de la 1.000 de lei la 2.000 de lei sau cu prestarea de la 100 de ore la 200 de ore în folosul comunităţii.

Totodată, alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie este sancţionată cu amendă de la 2.000 de lei la 4.000 de lei sau cu prestarea de la 200 de ore la 400 de ore în folosul comunităţii.

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on