Joi, 08 Decembrie 2022, ora 15:55
1602 citiri
Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de Judecătoria Constanţa, după ce a furat 15.000 de dolari din seiful concubinei sale, iar după comiterea faptei a fugit din ţară. El a fost prins la mai bine de o lună de la furt, atunci când a revenit în România.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a transmis joi, 8 decembrie, printr-un comunicat de presă, că un bărbat este cercetat pentru furt calificat după ce a furat 15.000 de dolari dintr-un seif.
“La data de 01.11.2022, în intervalul 08:40-13:00, inculpatul G.M., aflat în locuinţa concubinei sale, L.C., din localitatea Valu lui Traian, judeţul Constanţa, a scos din funcţiune sistemul de alarmă cu care este prevăzut imobilul, iar apoi a tăiat cu un flex peretele unui seif din care a sustras suma de 15000 de dolari americani. După comiterea faptei inculpatul a părăsit teritoriul ţării, fiind reţinut la data de 06.12.2022, ulterior revenirii sale în România”, se arată în comunicat.
Bărbatul a fost prezentat Judecătoriei Constanţa care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Citește și:
Un bărbat în vârstă de 50 de ani, căutat de autorităţile din Italia, după ce, în anul 2008, şi-a împuşcat iubita, apoi i-a ars cadavrul în interiorul unei maşini, a fost depistat în…
Un cunoscut interlop din Constanța a fost omorât, luni, pe o stradă din Malta, de trei membri ai sângerosului clan Chira, care acționează, în mod obișnuit, în partea de est a Capitalei….
» Aflați mai multe informații aici.