Luni, 12 Decembrie 2022, ora 17:09
61 citiri
Un bărbat de 33 de ani din comuna Vârtop, Dolj, a sunat duminică, 11 decembrie, la 112, susținând că este bătut de iubita sa într-un apartament din Craiova.
Polțiștii ajunși la fața locului au descoperit că realitatea este cu totul alta. Pe fondul unui scandal, bărbatul a fost cel care a bătut-o și a amenințat-o pe femeie, astfel că pe numele lui a fost emis un ordin de protecţie provizoriu, fiind întocmit şi dosar penal pentru violenţă în familie şi ameninţare.
Mai mult, oamenii legii au descoperit în casă 140 de kilograme de articole pirotehnice pentru care bărbatul nu avea documente de provenienţă şi nici nu este autorizat să le comercializeze sau să le deţină, potrivit Observator.
În urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 140 de kilograme de materiale pirotehnice, categoriile F2, F3 şi P1. Astfel, s-a ales cu dosar penal și pentru efectuare de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept, infracţiune ce se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Citește și:
Poliţia Galaţi a fost sesizată prin apel 112, luni dimineață, 12 decembrie, cu privire la faptul că, la o cafenea situată pe Bulevardul George Coşbuc din municipiu, a avut loc un conflict…
Doi bărbați din Republica Moldova s-au ales cu dosare penale după ce au încercat să introducă în România sute de comprimate anabolizante și sute de litri de alcool. Amândoi au dublă…