Joi, 12 Ianuarie 2023, ora 15:39
1531 citiri
Un hoț din București a jefuit o familie de străini pe 21 decembrie. În timp ce aceștia cărau bagaje de la mașină într-un apartament, bărbatul a sustras un rucsac în care se aflau bani, dar și aur.
Hoțul a luat doar bancnotele și a aruncat rucsacul la gunoi, fără să-l verifice.
Joi, 12 ianuarie, autorul furtului a fost identificat. Polițiștii i-au percheziționat locuința și l-au dus la audieri, potrivit unui comunicat.
“Astăzi, 12 ianuarie 2023, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Secția 9 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în Capitală, într-un dosar în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
În fapt, la data de 21 decembrie 2022, Secția 9 Poliție a fost sesizată, prin 112, cu privire la faptul că, în jurul orei 01.00, unui cetățean străin i-ar fi fost sustras un rucsac ce conținea o sumă de bani, în timp ce se afla la o adresă din Sectorul 2.
Din cercetările și investigațiile efectuate de către polițiștii care s-au deplasat la fața locului s-a stabilit faptul că în timp ce doi cetățeni străini, soț și soție, își duceau o parte din bagaje, într-un apartament situat la o adresă din Sectorul 2, le-ar fi fost sustras un rucsac ce conținea 12.000 de dolari și aproximativ 50 de grame de aur, pe care l-ar fi lăsat în fața scării.
Persoană bănuită de săvârșirea faptei a fost condusă la audieri, cercetările fiind continuate de către polițiști din cadrul Secției 9 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.”
» Aflați mai multe informații aici.