Un nou rateu: Spitalul Mobil nu se mai deschide azi. Nu este oxigen

După cum dădea asigurări chiar Raed Arafat, unitatea modulară de la Leţcani trebuia să primească azi primii pacienţi. Nu se va deschide, însă: s-au constatat deficienţe la avertizoarele de incendii, iar stocatorul de oxigen urma să vină abia azi-noapte. Asta în timp ce spitalele ieşene Covid bat un nou record, în timp ce niciun loc nu este liber. La „Sf. Spiridon“, de exemplu, 11 pacienţi erau ieri pe ventilator, 33 pe oxigen plus alţi pacienţi gâfâind îngrozitor în triaj care nu aveau loc nicăieri. „Noi, în acest moment, facem medicină de dezastru“, spune deznădăjduită şi epuizată şefa UPU.

Unitatea de Primire Urgenţe de la Spitalul Clinic „Sfântul Spiridon“ este asediată efectiv de pacienţii COVID-19. Număr record: 44 de persoane care se luptă să învingă boala, dintre care 43 nevaccinate. La spitalele COVID şi suport COVID nu mai încape niciun deget de bolnav, iar ambulanţele sunt doar staţii temporare externe de ATI ale unităţilor medicale. La celălalt capăt al oraşului, departe de cei care mor prin triaje sau UPU, sau chiar acasă, un spital teoretic „ţiplă“ zace tot cu lacătul pe el. Astăzi, Spitalul de la Leţcani ar fi trebuit să se deschidă, după cum dădea asigurări chiar Raed Arafat. Nu va fi însă aşa.

Noi recorduri negative

Ieri s-a înregistrat un număr record de bolnavi pentru toată perioada pandemiei la UPU a Spitalului „Sfântul Spiridon“. 11 pacienţi pe ventilator şi 33 pe oxigen făceau ca activitatea de la UPU să fie complet blocată. În Triaj, alte persoane disperate, gâfâind şi sperând la o gură de oxigen, aşteptau rezultatul la testare.

„Noi, în acest moment, facem medicină de dezastru. Nu trebuie să fie vreun cutremur, vreun cataclism ca să facem mediciană de dezastru. Ceea ce este acum aceasta este“,

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on