Miercuri, 07 Decembrie 2022, ora 11:55
372 citiri
Un tânăr de 27 de ani și-a abandonat BMW-ul mai bine de patru ore pe o stradă din Timișoara, timp în care polițiștii au încercat să dea de el. Circulația din zonă a fost dată peste cap.
Incidentul s-a petrecut marți, 6 decembrie, pe strada Cloșca din Timișoara, pe sensul de mers spre centrul orașului, conform Tion.ro. Tânărul de 27 de ani circula în coloană, pe banda a doua, iar la un moment dat a coborât din mașină, a închis-o cu cheia și a plecat. Autoturismul, un BMW X3, a rămas efectiv pe mijlocul șoselei, iar circulația a fost dată complet peste cap.
Oamenii legii au reușit într-un final să ia legătura cu proprietarul care le-a spus că autoturismul s-a defectat și că a mers până acasă să ia cheia de rezervă. Au trecut însă patru ore până când, în jurul orei 23, tânărul de 27 de ani a luat mașina de pe mijlocul drumului. El a fost sancționat cu 1.305 lei pentru că a blocat unul dintre sensurile de deplasare.
„Un barbat, în vârstă de 27 de ani, a lăsat autoturismul staționat pe banda 2 de circulație, pe strada Cloșca din Timișoara, blocând sensul de deplasare, pe motiv ca autovehicul s-a defectat si a plecat acasa pentru a lua cheia de rezerva. Acesta a fost sancționat contravențional cu amenda în valoare de 1305 lei”, au declarat reprezentanții IPJ Timiș pentru sursa citată.
Citește și:
Producătorii europeni de mașini sunt responsabili pentru unele din cele mai frumoase și mai spectaculoase automobile create vreodată. Totuşi, nu înseamnă că tot ceea ce au făcut în…
România va continua toate demersurile posibile pentru un vot pozitiv joi,