O expediție similară la epava Titanicului, de acum un an, a fost documentată pe larg de unul dintre pasagerii de la acea vreme, youtuber-ul mexican Alan Estrada. În clipurile video de atunci, el prezintă felul în care s-a desfășurat călătoria până la Titanic, dificultățile întâmpinate pe drum și arată inclusiv imagini surprinse pe parcursul călătoriei. Chiar și în timpul acelei călătorii, echipajul a avut emoții de câteva ori după ce se pierduse contactul cu echipa care trebuia să direcționeze submarinul spre epava Titanicului. Alan Estrada a participat la expediția OceanGate în iulie 2022 și a documentat extensiv călătoria și a vorbit în mai multe clipuri video despre experiența sa cu compania lui Stockton Rush dar și despre felul în care a decurs întreaga expediție. În prima parte a documentarului despre călătoria sa, Estrada spune că se simte „anxios” cu privire la călătorie și spune că aceasta nu este una turistică, ci că este o „expediție reală”.Înainte să ajungă la locul de pe unde urma să fie scufundat submarinul, Estrada a călătorit în orașul St. John’s din Newfoundland, Canada. El spune că la expediția precedentă, submarinul a avut probleme tehnice „pe partea electrică” la 1.700 de metri adâncime și că era nevoie de o „diagnosticare” a submarinului. Prima expediție, spune Estrada mai târziu, a fost eșuată pentru că submarinul s-a pierdut în ocean și nu a mai reușit să ajungă la epavă, dar a putut fi recuperat.„Nu știu ce să cred despre asta și îmi este un pic frică. Sunt momente în care ne punem la îndoială deciziile, oamenii ne spun că trebuie să ne depășim fricile. Eu cred că fricile nu se depășesc ci trebuie să învățăm să trăim cu ele”, spunea youtuber-ul.În a treia zi, ziua în care trebuia să se facă îmbarcarea, Estrada a primit mail-ul cu deja faimosul document în care pasagerilor li se spune că OceanGate își declină responsabilitatea în cazul în care cineva moare în submarin.El spune că documentul l-a „speriat un pic” pentru că includea „informații complexe” despre „submarinul experimental”.La acea expediție,
