scris astăzi, 14:22
Ungaria a emis obligațiuni în valută pe cinci ani în valoare de 4,25 miliarde dolari (4 miliarde euro), pentru care interesul investitorilor a fost de trei ori mai mare, de până la 12 miliarde dolari (11,29 miliarde euro), a anunțat Ministerul de Finanțe, citat de agenția EFE.
Interesul din partea investitorilor demonstrează “încrederea în economia ungară”, a afirmat ministrul de Finanțe, Mihaly Varga. El a reamintit că în 2022 datoria publică a Ungariei a scăzut de la 76,8% până la 73,5% din Produsul Intern Brut (PIB).
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ România a ieșit să se împrumute de pe piețele externe în dolari, cu obligațiuni pe 5, 10 și 30 de ani
Varga a adăugat că deficitul țării în 2022 a fost de 4,9%, față de 5,9% cât era nivelul estimat, scrie Agerpres.
Din 2010 ponderea datoriei publice externe a scăzut de la două treimi până la o treime din total, a subliniat ministrul.
În decembrie, Comisia Europeană a decis să nu acorde Ungariei cele 22 miliarde euro fonduri de coeziune care îi reveneau până când garantează că programele pentru utilizarea acestora respectă prevederile Cartei Europene a Drepturilor fundamentale în materie de independență a Justiției, legi educaționale, libertate academică și drept de azil.
Afla mai multe despre
ungaria
obligațiuni » Aflați mai multe informații aici.