Ungaria va fi nevoită să construiască cel puţin un reactor modular (small modular reactor – SMR), care să se adauge reactoarelor convenţionale ce urmează a fi construite la centrala nucleară de la Paks, a declarat luni ministrul ungar al Energiei, Csaba Lantos, transmite Reuters. „Cel mai devreme, un reactor de tip SMR ar putea fi achiziţionat de Ungaria în 2029-2030”, a declarat Csaba Lantos într-un interviu pentru publicaţia online Vilaggazdasag.hu. „Nu cred că va fi la Paks ci mai degrabă într-o parte a ţării unde cererea de energie este în creştere”, a mai spus oficialul ungar, adăugând că cel mai probabil un SMR va fi instalat în estul Ungariei dar sunt analizate şi alte locaţii. Un SMR poate produce până la 300 de Megawaţi de energie electrică. „Pentru că sunt mai mici pot fi instalate în apropiere de râuri cu debite mici, sau pot fi construite cu un turn de răcire”, a precizat ministrul ungar al Energiei. Acesta nu a exclus posibilitatea ca Ungaria să cumpere reactorul modular din Rusia, apreciind că „trebuie să luăm în considerare toate opţiunile”, transmite Agerpres.În 2014, Ungaria a semnat un acord în valoare de 12,5 miliarde de euro cu grupul rus Rosatom pentru construirea a două noi unităţi, fiecare cu o capacitate de 1,2 Gigawaţi, la centrala nucleară de la Paks, care are deja patru reactoare. Cu toate acesta proiectul pentru construirea noilor unităţi a înregistrat întârzieri semnificative. Luni, Csaba Lantos a spus că ar dori ca durata de viaţă a tuturor celor patru unităţi ale centralei de la Paks să fie prelungită pentru încă 20 de ani, adăugând că problema depinde mai degrabă de aspectele tehnice decât de cele politice. Aceste patru unităţi existente ar urma să ajungă la finalul ciclului de viaţă între 2032 şi 2037. Odată cu construirea celor două noi unităţi,