Unul dintre cei mai tineri criminali ai României, un puștan de 14 ani, condamnat la ani grei de închisoare. Și-a ucis prietenul cu zeci de lovituri de cuțit

Vineri, 09 Decembrie 2022, ora 22:14

1486 citiri

Unul dintre cei mai tineri criminali ai României, un puști de doar 14 ani din Prahova, a fost condamnat printr-o sentință definitivă la 14 ani de închisoare.

Complicele său, un tânăr de 19 ani la data săvârșirii faptei, a fost și el condamnat la 15 ani și 4 luni de detenție prin aceeași decizie definitivă dată de Curtea de Apel Ploiești pe 8 decembrie 2022.

Liviu Anton V. (14 ani) și Georgian Ionuţ Ioniţă (19 ani) au fost găsiți vinovați pentru omor, victima celor doi criminali fiind un copil de doar 13 ani pe care l-au ucis cu bestialitate, cu peste 20 de lovituri de cuțit, într-o răzbunare atroce explicată doar de consumul excesiv de alcool. La necropsie, medicii legiști au descoperit că victima avea o alcoolemie de 1,23 g/l.

Era sportiv de performanță și făcea parte dintr-un club de box, antrenorul său apreciind că era unul dintre băieții care ar fi putut avea o carieră sportivă de mare succes. A fost scăpat din mână de către familie și se înhăitase cu adolescenți cu vârste mult mai mari decât el, cărora le copia comportamentul agresiv. Se fotografia în ipostaze dubioase, cu cuțite la gât, imagini pe care le posta ulterior pe rețelele de socializare, în plus, începuse să consume alcool.

Crima a avut loc în noaptea de 5 spre 6 martie 2020 în comuna prahoveană Berceni, chiar în casa criminalului minor. Aceștia au profitat că părinții nu veniseră acasă de la serviciu și au mers să caute băutură. Consumaseră deja ceva alcool pe care l-au cumpărat de la un magazine sătesc, dar deciseseră să continue petrecerea.

În timp ce victima căuta prin casa aflată în construcție ceva de băut,

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on