Asocierea Arobs Systems (lider) și Wing Leading Edge va furniza Ministerului Finanțelor Publice o soluție hardware și software destinată consolidării bazelor de date necesare funcționării componentelor Sistemului Informatic Integrat Vamal. Estimat la 27,22 milioane de lei, fără TVA, contractul a fost semnat pentru suma de 26,91 milioane de lei, fără TVA.
Soluția hardware și software va fi livrată în termen de 120 de zile de la semnarea contractului, respectiv până în martie 2023.
Terț în cadrul asocierii este firma Dataware Consulting.
“Sistemul Informatic Integrat Vamal (SIIV) este cea mai importantă verigă tehnologică necesară pentru funcționarea sistemului vamal din România. SIIV este un conglomerat de mai multe sisteme, unele implementate în parteneriat cu structurile responsabile din cadrul MFP/ANAF, care trebuie să asigure adaptarea sistemelor TIC cu noile cerințe ale Comisiei Europene și ale utilizatorilor (numărul acestora fiind în continuă creștere). SIIV este un sistem de importanță strategică, ce necesită o protecție deosebită pe domeniul securității informatice și are un nivel ridicat de sensibilitate al datelor/informațiilor prelucrate, nefuncționalitatea acestuia având un impact major asupra activităților cu specific vamal.
Din aceste motive, este necesar să fie asigurate continuitatea funcționării, securitatea, integritatea, și disponibilitatea datelor/informațiilor ce fac obiectul tranzacțiilor economice. Se dorește migrarea către o arhitectură care poate asigura funcționarea în bune condiții a site-ului principal chiar și în cazul unui defect tehnic pe oricare dintre componente, și totodată asigură o reluare a activității de business pe mediul de DR și Test/Dezvoltare, în cazul apariției unei situații de dezastru pe mediul de producție.
De asemenea, se dorește implementarea Oracle Real Application Cluster pentru toate bazele de date de Producție și păstrarea unei copii permanent replicată la site-ul de recuperare în caz de dezastru”, scrie în caietul de sarcini.
CITEȘTE ȘI VIDEO Fostul primar Florin Cârciumaru,