VIDEO | Chiang Wan-an, nepotul fostului dictator Chiang Kaï-Chek, ales primar al Taipeiului ⋆ Universul.net

Nepotul fostului lider chinez Chiang Kaï-Chek, Chiang Wan-an, a fost ales primar al capitalei taiwaneze Taipei, iar partidul său, Kuomintang (KMT), a obţinut victoria în alegerile locale şi a obligat-o astfel pe preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen să demisioneze de la conducerea Partidului Democrat Progresist (DPP), aflat la putere, anunță News.ro.

Înainte de scrutin, se spunea că Chiang Wan-an este un băiat frumos şi că le place mult femeilor, exact lucrul de care avea nevoie Kuomintangul.

Prin faptul că a obţinut Primăria Taipei, Chiang Wan-an readuce în prim-plan un partid vechi de 100 de ani.

Chiang Wan-an, în vârstă de 43 de ani, şi-a făcut studiile de avocat în Statele Unite şi a decis în 2013 să revină în ţară pentru a prelua ştafeta în familie şi a se lansa în politică.

Tchang Kaï-Chek. Sursa foto: News.ro

Cu o viziune modernă în probleme de societate, Chiang Wan-an susţine căsătoria între persoane de acelaşi sex şi acordarea dreptului la vot de la vârsta de 18 ani.

El este, totodată mai prudent în problema relaţiilor cu China continentală.

Vechea generaţie a KMT revendică o relaţie mai armonioasă cu Beijingul, însă moştenitorul îndepărtat al lui Chiang Kaï-chek a preferat să se pozţioneze mai la centru pe eşicherul politic al statu-quoului cu marele vecin.

Această poziţionare a convins, de asemenea, o parte a populaţiei Taipeiului, îngrozită de retorica mult mai frontală a DPP faţă de China.

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on