Selecţionata Angliei a câştigat Grupa B a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, după ce a învins echipa Ţării Galilor cu scorul de 3-0 (0-0), marţi seara, pe Ahmad Bin Ali Stadium din Ar-Rayyan, notează Agerpres.
Reprezentativa Albionului, una dintre favorite la titlu, s-a impus fără emoţii, prin golurile marcate de Marcus Rashford (50, 68) şi Philip Foden (52).
Englezii au avut prima mare ocazie în min. 10, când Kane l-a lansat pe Rashford, dar portarul Ward l-a blocat incredibil pe jucătorul lui Manchester United. Apoi, Foden a fost imprecis de două ori (15, 38), iar Rashford a trimis pe lângă din foarfecă (39).
Galezii au avut o singură oportunitate notabilă, un şut tras de Joe Allen (45+5) de la 17 metri, razant cu transversala.
Echipa ”Three Lions” a dominat categoric repriza secundă şi a făcut diferenţa.
Rashford (50) a deschis scorul din lovitură liberă de la 18 metri, cu o execuţie impecabilă. Imediat englezii şi-au dublat avantajul (52), după o minge recuperată de Rashford, apoi Kane a centrat în faţa porţii, iar Foden a reluat simplu în plasă.
După ce Pickford s-a opus unui gol galez ca şi făcut, la şutul lui Moore (56), deviat de Maguire, Anglia a închis tabela prin acelaşi Rashford (68), cu şut din careu printre picioarele lui Ward. A fost al 100-lea gol marcat de Anglia la Cupa Mondială.
Până la final, Anglia a mai ratat trei-patru ocazii bune de gol, prin Callum Wilson (72), Bellingham şi Foden (77), respectiv Stones (90+1).
A fost meciul cu numărul 104 dintre cele două echipe (primul a avut loc în 1879), englezii având acum 69 de victorii, faţă de 14 ale galezilor. Anglia a câştigat ultimele şapte meciuri cu Ţara Galilor,