VIDEO | Icoana Naşterii Domnului din Catedrala Naţională – vizibilă în ansamblu, după îndepărtarea schelelor ⋆ Universul.net

Schelele din absida de sud a Catedralei Naţionale au fost demontate, dezvăluind pentru prima dată în ansamblu scena Naşterii Domnului, informează Agenţia Basilica a Patriarhiei Române, care prezintă imagini în premieră cu această icoană din lăcaşul de cult, informează Agerpres.

Realizată în mozaic din sticlă de Murano şi piatră naturală de echipa pictorului Daniel Codrescu, icoana, finalizată integral, are dimensiuni impresionante – 178 de metri pătraţi.

Compoziţia picturii urmează tipul bizantin de reprezentare a temei, având-o în centru, în faţa grotei, pe Maica Domnului, alături de Pruncul Hristos înfăşat şi pus în iesle.

Potrivit Basilica, sfârşitul de an se desfăşoară într-un mod dinamic pe şantierul Catedralei Naţionale, unde se lucrează amplu la avansarea lucrărilor de construcţie şi a celor de pictură, executate în interior.

În acest moment se desfăşoară lucrări de reverificare la corpul clădirii Catedralei Naţionale şi în ansamblul arhitectural.

Totodată, sunt în curs lucrări de pictură la Arcul Triumfal, preconizat a fi finalizat până la finalul anului.

Concomitent cu lucrările de la scena Naşterii Domnului, s-au aplicat pe pereţi icoanele specifice zonei Arcului Triumfal, în proporţie de aproximativ 80 – 90%, iar în prezent se lucrează la finalizarea acestui registru.

Lucrările de pictură continuă în plan descendent, în absida sudică, cu premontajele registrului aflat imediat sub scena Naşterii Domnului. Acest sector cuprinde o serie de şapte icoane care ilustrează cronologic scene din viaţa Mântuitorului: Întâlnirea Sfintei Fecioare Maria şi Sfintei Elisabeta, Recensământul lui Quirinius, Întâmpinarea Magilor, Visul lui Iosif, Fuga în Egipt, Uciderea pruncilor şi Întâmpinarea Domnului.

De asemenea, atelierul de pictură se concentrează pe finalizarea proiectului iconografic al turlei mari, care ar urma să înceapă anul viitor. Suprafaţa de pictură de aici are aproximativ 2.830 metri pătraţi.

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on