scris astăzi, 09:05
Proiectul Luce della Vite reprezintă energia născută din interacțiunea a două dintre cele mai mari forțe ale lumii vinului: Vittorio Frescobaldi și Robert Mondavi. Marchesi de’ Frescobaldi, familie nobiliară, cu rădăcini ce merg până în vremea etruscilor și cu o tradiție continuă în producerea vinului de peste 700 de ani.
Robert Mondavi, genetic construit pe fundație italiană, un pionier al vinului californian începând cu anul 1966, un vinificator genial ce a scris istoria modernă a vinului. Obiectivul principal al acestui proiect a fost acela de a aduce la un loc pasiunea și dăruirea celor doi asociați, pentru a oferi lumii un vin excepțional, diferit, creat în inima regiunii Montalcino. Fiii celor doi, Lamberto și Tim, ambii vinificatori, au fost cei care au realizat și rafinat viziunea părinților, unind soiurile Sangiovese și Merlot într-un asamblaj magistral. Primele recolte Luce della Vite, 1993 și 1994, au fost lansate împreună în 1997 și au stârnit un interes enorm, fascinația în jurul caracterului inovativ fiind motorul acestui proiect. Recolta după recolta, Luce della Vite a reușit creionarea unei expresii unice, a unui profil aromatico-gustativ distinctiv.
Lucente 2019, asamblaj de Merlot și Sangiovese, ce s-a rafinat timp de 12 luni în butoaie de stejar, este un vin bogat, cu un buchet seducător. Aromatic, etalează senzațîi intense de fructe coapte, cireșe negre și căpșune, încadrate de note de condimente dulci. Gustul este rotund și mătăsos, cu taninuri fine și note de eucalipt. Aromele secundare de condimente dulci și stejar de pe final ii dăruiesc o complexitate și o elegantă aparte. Un vin complex, puternic, care se exprimă într-o notă contemporană. Poate pune în valoare preparate culinare pe baza de carne de vită, ciuperci și legume la grătar, paște cu sos roșu, preparate din carne de porc sau brânzeturi măturate.