Ziua Comerțului electronic. Chiş (ARMO): Plățile cu cardul, creștere spectaculoasă. Ce urmează

Imagine de Mediamodifier de la Pixabay

Vineri, 15 octombrie, are loc un eveniment online organizat cu ocazia Zilei naționale a comerțului electronic. 

Asociația Română a Magazinelor Online marchează vineri, 15 octombrie, a doua ediție a Zilei naționale a comerțului electronic. Cu această ocazie, mâine va avea loc o conferință online “în care cei implicați sau interesați de sectorul de e-commerce vor afla detalii despre evoluția acestuia, estimările de creștere pe care le vedem în 2021, evoluția plăților electronice, beneficiile comerțului electronic pentru comercianți și consumatori, precum și practici și tendințe prin care industria noastră poate face pași înainte spre un model de business mai sustenabil”, a anunțat directorul executiv al ARMO, Florinel Chiș, la DC News TV. 

Intervenții din partea sectorului privat, dar și din partea instituțiilor publice

“Vom adresa, în primul rând, tema comerțului omnichannel. Concret, a tendinței pe care o vedem din ce în ce mai aplicată în piață de magazine care, până nu demult, erau focusați pe modelul tradițional, cu prezență fizică, iar acum fac pași rapizi spre dezvoltarea unui canal de vânzare online. 

Putem aborda, de asemenea, subiectul plăților cu cardul care au avut o creștere spectaculoasă pe care industria de plăți a înregistrat-o anul trecut. Totodată, și de tendințe ce se observă în plățile cu cardul în 2021-2022 și ce putem face pentru a avea o zonă de plăți și de colectare de taxe în zona aceasta, care să ne definească drept o piață matură. 

Economia digitală, digitalizarea și sustenabilitatea sunt teme de actualitate, sus pe agenda europeană. Conferința va beneficia de intervenții atât din partea sectorului privat, cât și din partea instituțiilor publice: Ministerul Economiei, Ministerul Finanțelor, ANAF, Camera Deputaților, ADR sau Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României.”,

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on