Un efect mai puţin cunoscut al războiului din Ucraina: peste două sute de ruși cu titlu de refugiați sunt adăpostiți și hrăniți în Iași și au aceleași drepturi ca ucrainenii. Asta în condițiile în care statul rusesc este cel care a agresat Ucraina, informează ziaruldeiasi.ro.
Cei de la Serviciul de Imigrări, instituția care ”contabilizează” cetățenii străini de la noi din țară spun că rușii din Iași a au sosit în România imediat după ce Federația Rusă a invadat Ucraina și beneficiază din plin de statutul de refugiați. Adică au dreptul de a munci, de a călători nestingheriți prin țară și chiar de a beneficia de facilitățile pe care le oferă statul. ”Pot sta în România până în anul 2024, deoarece directivele europene au prelungit termenul de ședere. Pot sta în Iași până la sfârșitul războiului”, ne-au precizat reprezentanții Serviciului pentru Imigrări Iași. Surse al ziarului suţin că refugiaţii ruşi au nevoie de ajutor pentru integrare, dar că sunt văzuţi şi ca un mediu în care şi-ar putea găsi adăpost persoane care urmăresc interesele mai puţin ortodoxe ale Rusiei.
Imediat după începerea conflictului, în România a intrat un val de cetățeni din Federația Rusă. Din februarie, data invadării Ucrainei de către ruși și până la jumătatea lunii octombrie, în România au intrat aproximativ 30.000 de cetățeni ai Federației. Unii au tranzitat țara, alții s-au întors în Rusia. Însă, autoritățile au precizat că au rămas la noi în țară aproximativ 480 de persoane. Curios este faptul că, potrivit reprezentanților Serviciului de Imigrări din Iași, numai în județul Iași sunt în acest moment 240 de cetățeni din Federația Rusă. În plus, ce fac aceștia în Iași, nu prea se știe la nivel instituțional.
”În prezent, pe teritoriul județului Iași sunt 242 de cetățeni din Federația Rusă,