BNR – Rezervele valutare au scăzut în noiembrie, după achitarea unor datorii la bănci

Rezervele valutare la Banca Națională a României au scăzut în noiembrie cu 558 de milioane de euro, pe fondul achitării unei datorii a statului ajunsă la scadență. Rezervele internaționale se mențin, însă, în preajma recordului istoric.

Profit.ro va organiza, pe 12 decembrie, conferința Profit Financial.forum – Piețele financiare și provocările noilor crize – Ediția a V-a, la care vor participa cei mai mari jucători din piața financiar-bancară.
Conferința, programată la Grand Hotel Marriott București, va fi organizată cu sprijinul Agista, Alpha Bank, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, NNDKP, UniCredit Bank, Fondul Român de Contragarantare, Philip Morris România și First Bank, urmând să fie transmisă în direct și la PROFIT NEWS TV

Rezerva valutară administrată de Banca Națională a României a scăzut la 45,59 miliarde de euro la finele lunii noiembrie, comparativ cu 46,29 miliarde de euro la finele lunii octombrie.

În noiembrie au intrat în rezervă 2,19 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime obligatorii ale băncilor, alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor, inclusiv cu suma de 755 de milioane de euro împrumutată de la bănci din piața internă, alimentarea contului Comisiei Europene și alte venituri neprecizate.

Au ieșit 2,88 miliarde de euro, inclusiv 1,66 de miliarde de euro dintr-o datorie a Ministerului Finanțelor către bănci, pentru obligațiuni emise în România și ajunse la scadență pe parcursul lunii trecute.

MFP nu a acoperit toată suma, însă Trezoreria a fost alimentată în acest an de volume mari de valută din PNRR, inclusiv împrumuturi, pe lângă emisiunile de obligațiuni pe plan internațional.

Rezervele internaționale, care includ cele 103,6 tone de aur (cu o valoare de 5,63 miliarde de euro) a scăzut la 51,23 miliarde de euro, față de 51,79 miliarde de euro la 31 octombrie 2022.

CITEȘTE ȘI BCE: Bitcoin este sprijinit artificial și nu trebuie legitimat.

 » Aflați mai multe informații aici.