Ciucă, mesaj de Ziua Persoanelor cu Dizabilităţi ⋆ Universul.net

Inquam Photos / Octav Ganea

În mesajul transmis de Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, premierul Nicolae Ciucă afirmă că a văzut numeroase exemple de oameni care şi-au depăşit limitele, care nu s-au lăsat înfrânţi de dizabilităţile care le marchează viaţa şi au reuşit să-şi croiască un drum de succes, precizând că are tot respectul pentru ei şi că este sigur că astfel de exemple pot fi multiplicate prin solidaritate din partea societăţii şi mai ales implicare din partea autorităţilor şi a factorilor decizionali. De asemenea, şeful Guvernului enumeră măsuri luate în beneficiul persoanelor cu dizabilităţi: debirocratizarea relaţiei cu autorităţile, sprijin pe fondul creşterilor de preţuri şi al crizei din energie, facilitarea accesului pe piaţa muncii, precum şi un proiect special prin care persoanele din această categorie beneficiază de un sprijin în valoare de 5.000 de euro pentru a-şi achiziţiona dispozitive şi tehnologii asistive şi tehnologii de acces, altele decât cele finanţate prin Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, transmite News.ro.

Prezentăm integral mesajul premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu prilejul Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi

„Ziua de 3 decembrie este, ca în fiecare an, un prilej de a conştientiza la nivelul întregii societăţi şi de a înţelege problemele specifice persoanelor cu dizabilităţi.

Sunt oameni pe care îi cunoaştem, interacţionăm zilnic cu ei, pe stradă, la serviciu, în viaţa de zi cu zi, oameni care au aceleaşi drepturi ca oricine altcineva şi care nu trebuie afectate din cauza nevoilor lor speciale.

Tema din acest an a Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi pune accent pe soluţiile transformatoare pentru dezvoltarea incluzivă. Acest lucru implică, deopotrivă, cunoaşterea dificultăţilor specifice fiecărui nivel de dizabilitate şi deschidere pentru soluţii care susţin incluziunea socială.

Pe lângă accesul la servicii de sănătate şi sociale,

 » Aflați mai multe informații aici.