Fostul director general Adrian Volintiru a pierdut pe fond procesul cu Romgaz. De la ce a pornit litigiul

Joi, 05 Ianuarie 2023, ora 18:29

891 citiri

Fostul director general al Romgaz, Adrian Volintiru, a pierdut în primă instanță procesul deschis împotriva deciziei de revocare din funcție luată de Consiliul de Administrație al companiei naționale. Tribunalul Sibiu a respins acțiunea lui Adrian Volintiru ca neîntemeietă pe 4 ianuarie, urmând ca acesta să se poată adresa Curții de Apel Alba Iulia.

Acțiunea depusă de Adrian Volintiru împotriva Romgaz a fost înregistrată pe data de 8.12.2021 la Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Sibiu.

Prima înfățișare a avut loc pe data de 8 martie 2022, iar după alte 5 termene a venit și soluția:

„Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Volintiru Constantin Adrian (…) în contradictoriu cu pârâta Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz (…) ca neîntemeiată. Obligă reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 20.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată parţiale. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Sibiu. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, azi, 04.01.2023”, se arată în minuta hotărârii.

De ce s-a certat fostul director general cu membrii CA Romgaz

Din încheierea de ședință din data de 8 martie 2022, consultată de Ziare.com, rezultă că directorul Adrian Volintiru și Consiliul de Administrație al Romgaz SA s-au certat pe tema locului unde urma a fi construită o „fabrică de gaze compacte”.

Pe parcursul ședinței de judecată părțile fac referire la un teren achiziționat de directorul general, iar CA a decis ca proiectul să fie realizat în alt loc.

„Cu privire la înscrisurile care se solicită a fi depuse de către pârâtă,

 » Aflați mai multe informații aici.