Fostul senator PSD Niculae Bădălău se află, joi dimineaţă, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie unde se va lua în discuţie contestaţia depusă de către politicianul social-democrat la decizia privind arestarea sa preventivă.Niculae Bădălău, aflat în arest preventiv din data de 28 noiembrie, se află, joi dimineaţă, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde va fi judecată contestaţia pe care acesta a depus-o la decizia pronunţată de Curtea de apel Bucureşti prvind emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele său
În cadrul aceleiaşi şedinţe, magistraţii Curţii Supreme vor lua în discuţie şi contestaţia depusă de DNA cu privire la decizia instanţei de fond de a emite mandat de arestare la domiciliu pentru al doilea inculpat din acest dosar, Elena Matache.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus iniţial punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând din 27 noiembrie, a lui Niculae Bădălău, la data faptelor consilier de conturi în cadrul Curţii de Conturi a României şi vicepreşedinte al Autorităţii de Audit din cadrul aceleiaşi instituţii, pentru dare de mită, în formă continuată, şi trafic de influenţă, şi a unei persoane fizice, reprezentant al unei societăţi comerciale, pentru dare de mită, a anunţat, în 27 noiembrie, DNA.
”În datele de 09.08.2022 şi 19.11.2022, inculpatul Bădălău Niculae, în calitatea menţionată mai sus, i-ar fi pretins unui primar de comună să atribuie un contract privind «Reabilitare sistem de alimentare cu apă potabilă…», estimat la valoarea de 7.071.925 lei fără TVA, unei societăţi administrată de o rudă a acestuia, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unei persoane din conducerea Companiei Naţionale de Investiţii (C.N.I.), pe care ar fi promis că o va determina să asigure finanţarea a două proiecte depuse la această instituţie de către primăria respectivă.