Președintele Iohannis: Creşterea preţurilor la energie şi gaze – una dintre provocările majore ale acestei perioade ⋆ Universul.net

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, un mesaj în cadrul Galei Asociaţiei Municipiilor din România în care afirmă că una dintre provocările majore ale acestei perioade este creşterea preţurilor la energie şi gaze, arătând că Guvernul a adoptat măsurile necesare pentru a proteja populaţia, dar că este esenţial ca primarii să ia cele mai bune decizii pentru comunităţile lor, inclusiv prin implementarea unor planuri de reducere a consumului de energie, informează Agerpres.

Traversăm vremuri complicate, în care ne confruntăm cu o serie de crize suprapuse. Dumneavoastră, primarii municipiilor din România, aveţi o misiune care nu este deloc uşoară, aceea de a găsi soluţii potrivite şi de a gestiona resursele într-un mod cât mai eficient şi responsabil, astfel încât cetăţenii să facă faţă dificultăţilor cu care se confruntă în viaţa de zi cu zi. Creşterea preţurilor la energie şi gaze, amplificată de războiul de la graniţele noastre, este una dintre provocările majore ale acestei perioade. Guvernul a adoptat măsurile necesare pentru a proteja populaţia, dar este esenţial ca dumneavoastră, primarii, să luaţi cele mai bune decizii pentru comunităţile locale pe care le administraţi, inclusiv prin implementarea unor planuri de reducere a consumului de energie. Să fiţi aproape de cetăţeni, să îi ghidaţi şi să îi sprijiniţi atunci când au nevoie„, spune Iohannis în mesajul care a fost prezentat de consilierul de stat Cătălina Galer.

Şeful statului punctează că este foarte important ca în îndeplinirea atribuţiilor primarii să rămână ataşaţi valorilor democratice şi să promoveze constant participarea publică, dialogul între cetăţean şi autorităţi, astfel încât să fie consolidată încrederea în instituţii.

„Reformele profunde pe care România şi le-a asumat vor fi duse la bun sfârşit dacă există un veritabil parteneriat între cetăţeni şi autorităţi, parteneriat care are la bază transparenţa şi onestitatea”,

 » Aflați mai multe informații aici.