Program special de vizitare la Muzeul „Antipa”, în perioada 30 noiembrie – 4 decembrie ⋆ Universul.net

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” va fi deschis în zilele de 30 noiembrie, 1 şi 2 decembrie, între orele 10.00 – 18.00 (ultimul vizitator intră la ora 17:00), informează News.ro.

Sâmbătă şi duminică (3 şi 4 decembrie), muzeul va fi deschis între orele 10.00 – 19.00 (ultimul vizitator intră la ora 18.00).

În aceste zile, vizitatorii pot vedea expoziţia temporară de fotografie „Slovenia – file din natură”, un proiect organizat în parteneriat cu Ambasada Republicii Slovenia în România. „Slovenia – File din natură” prezintă o ţară cu poveşti verzi, înconjurată de verdeaţă oriunde te uiţi – spre vârfurile alpine, spre pădurile verzi, spre Marea Adriatică, spre misteriosul peisaj carstic, spre podgoriile sale sau spre Câmpia Panonică.

De asemenea, publicul va putea studia comportamentul unora dintre cele mai temute specii veninoase din lumea animală din expoziţia temporară „Creaturi ascunse”, aflată la parterul Muzeului.

Expoziţia pune la dispoziţia vizitatorilor informaţii despre obiceiurile şi principalele lor caracteristici, cum se adaptează ele la mediul înconjurător, rolul pe care-l joacă în ecosistem, precum şi modul în care specialiştii le studiază.

BBC: O monedă de aur găsită în Transilvania dovedeşte că un „fals” împărat roman a fost real şi ar putea aduce noi detalii despre istoria Daciei

 » Aflați mai multe informații aici.