Statele Unite își prezintă noul bombardier strategic invizibil B-21 „Raider”. Avionul este „conceput pentru a evolua”

SUA își va prezenta vineri noul bombardier strategic invizibil B-21 „Raider”, un aparat capabil să opereze fără echipaj şi să efectueze lovituri nucleare cu rază lungă de acţiune. Aparatul poate utiliza, de asemenea, și armament clasic. Pentagonul intenţionează să se doteze cu cel puţin 100 de astfel de aparate de înaltă tehnologie, concepute de grupul industrial Northrop Grumman, potrivit unei purtătoare de cuvânt a armatei aerului, Ann Stefanek. Aparatul, care urmează să fie prezentat vineri la Palmdale, în California, va efectua primul zbor în 2023, potrivit AFP, preluată de Agerpres.Avionul „B-21 va constitui coloana vertebrală a viitoarei noastre forţe de bombardament. Datorită razei sale de acţiune, a capacităţii de acces şi a puterii sale, el va putea pătrunde în mediile cele mai dificile şi va fi capabil să atingă orice ţintă din lume”, a asigurat Stefanek.Avionul, care ar urma să coste aproximativ 700 milioane de dolari pe exemplar, este primul bombardier comandat de armata americană de mai multe decenii. El urmează să înlocuiască progresiv modelele B-1 şi B-2, bombardiere ale căror prime decolări datează din perioada Războiului Rece. Aparatul B-21 va deveni astfel un element-cheie al „triadei nucleare” americane, compusă din rachete şi bombe care pot fi lansate de pe uscat, de pe mare şi din aer.„Flota de bombardiere permite SUA să fie flexibile în materie de descurajare nucleară şi oferă o garanţie în caz de probleme altor piloni” ai acestei forţe de lovire, a explicat Amy Nelson, o expertă de la Brookings Institution, un think tank american cu sediul la Washington.Caracteristici secreteArmata americană nu doreşte să dezvăluie prea multe informaţii despre capacităţile avionului B-21, ale cărui multe caracteristici tehnice rămân secrete. Dar acest nou model ar urma să prezinte progrese semnificative în raport cu flota aeriană existentă.Bombardierul va oferi în special posibilitatea de a fi pilotat fără echipaj la bord.

 » Aflați mai multe informații aici.