Vineri, 02 Decembrie 2022, ora 03:01
873 citiri
Procurorii brașoveni întreabă Înalta Curte dacă Spitalul Militar de Urgență „Regina Maria” Brașov poate răspunde penal, ca persoană juridică, pentru luare de mită.
Demersul anchetatorilor vine ca urmare a achitării, în primă instanță, a medicului ortoped Ovidiu Mocanu, acuzat a trimis zeci de pacienți să-și cumpere singuri instrumentarul medical pentru a putea fi operați, fie să facă donații către unitatea medicală.
După ce un judecător de la Tribunalul Brașov a hotărât că medicul n-a acționat cu vinovăție și n-a condiționat actul medical de remiterea banilor sau a bunurilor, procurorii au atacat hotărârea la Curtea de Apel Brașov. Anchetatorii urmăresc să obțină în instanță atât condamnarea medicului Ovidiu Mario Mocanu, cât și a spitalului unde acesta lucra – SMU „Regina Maria” Brașov.
Pe data de 16 noiembrie 2022, Curtea de Apel Brașov a suspendat judecarea apelului până când Înalta Curte – Completul pentru soluționarea unor chestiuni de drept va lămuri următoarea problemă:
„Dacă unitatea militară – spital militar este autoritate publică sau instituţie publică, iar în cazul în care este instituţie publică, dacă o instituţie publică (unitate militară) poate fi subiect activ în calitate de autor al unor infracţiuni de serviciu şi de corupţie, respectiv infracţiunea de luare de mită şi abuz în serviciu, infracţiuni care prevăd subiect activ nemijlocit calificat, funcţionar sau funcţionar public”.
În actul de sesizare s-a reţinut că în perioada decembrie 2013 – noiembrie 2015, prin intermediul mai multor angajaţi (medici şi asistente medicale), inculpatul persoană juridică UM 02474 Spitalul Militar de Urgență „Regina Maria” Brașov ar fi solicitat unui număr de 48 pacienţi care au fost operaţi în această unitate spitalicească, fie să îşi achiziţioneze din fonduri proprii instrumentar medical necesar intervenţiilor chirurgicale,