Scene grave de violenţă s-au petrecut marţi, în jurul orei 13.00, în restaurantul şi parcarea Hotelului Bucovina, protagonist fiind un tânăr în vârstă de 23 de ani, din municipiul Botoşani.Ştefan Diaconescu a intrat în restaurant şi a început să ameninţe cu un cuţit angajatele. Acesta se adresase şi anterior restaurantului, undeva prin luna aprilie a acestui an, pentru a se angaja la bucătărie, însă a fost refuzat. Încă de atunci administratorii restaurantului au sesizat un comportament ieşit din comun al acestuia. Tânărul a revenit acum, la final de noiembrie, parcă turbat, spun martorii. A cerut bani şi a căutat bani chiar în casa de la bar, în timp ce angajatele se refugiaseră deja panicate. A intrat apoi în bucătăria restaurantului, tot în căutare de bani.
Pentru a-l calma pe agresor a intervenit mai întâi un client al restaurantului, un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Cajvana. Acesta se afla la masă, în restaurant.
Tânărul agresiv a ieşit iniţial afară. Spiritele s-au precipitat şi mai tare când bărbatul din Cajvana şi alţi bărbaţi, angajaţi la restaurant şi de la firma de transport persoane care îşi are sediul la ”Bucovina”, au vrut să-l reţină pe agresor pentru a-l preda poliţiei. Oamenii s-au gândit că individul, agitat şi cu un cuţit în mână, se poate duce şi face probleme şi prin alte părţi.
În parcare, în zona din spatele staţiei Bancă, tânărul a scos din nou cuţitul şi a început să lovească spre capul bărbatului de 38 de ani, din Cajvana, care încerca să-l imobilizeze.
”A intrat în cafenea cu cuţitul, a ameninţat colegele, a deschis casa de marcat, a căutat bani, apoi a intrat apoi în bucătărie, unde a strigat către noi „dă banii, dă banii”. A văzut că suntem mai mulţi în bucătărie şi a ieşit înapoi afară.