Uzina emblematică producătoare de iPhone-uri a Foxconn din China urmează să înregistreze o nouă reducere a livrărilor în noiembrie, după ultimele proteste ale lucrătorilor din această săptămână, a declarat vineri o sursă care are cunoştinţe directe legate de această problemă, deoarece mii de angajaţi şi-au dat demisiile, transmite Reuters.
Cea mai mare fabrică de iPhone-uri din lume s-a confruntat cu restricţii stricte legate de Covid-19 ,care au alimentat nemulţumirea lucrătorilor şi au perturbat producţia înainte de Crăciun şi de sărbătoarea Anului Nou Lunar chinezesc din ianuarie, deoarece mulţi lucrători fie au fost puşi în izolare, fie au fugit din fabrică.
După escaladarea conflictului de miercuri, care a dus la ciocniri între lucrători şi personalul de securitate, Foxconn ar putea înregistra scăderea producţiei cu peste 30% în noiembrie, faţă de o estimare internă anterioară de până la 30%, când problemele de muncă au izbucnit la sfârşitul lunii octombrie, a spus sursa, potrivit News.ro.
Fabrica este singura care produce modele premium de iPhone, inclusiv iPhone 14 Pro, iar sursa a spus că este puţin probabil să reia producţia completă până la sfârşitul acestei luni.
Foxconn, cunoscută oficial ca Hon Hai Precision Industry Co, a refuzat să comenteze.