Fotografie de la Jimmy Liao, Pexels
“A venit criza din 2008 şi a redus clasa mijlocie, dar a crescut numărul miliardarilor. A venit criza pandemică, şi s-a întâmplat la fel. Dacă te uiţi unde e coadă, nu e la supa săracilor, e la Porsche. Şi Porsche e ieftin, pentru faliţi. La Lamborghini, la iahturi. Te programezi la iahturi ca la chirurgie, cu ani înainte, ca la marii profesori”, a punctat Val Vâlcu la Nod în Papură.
“Marea problemă este că oamenii nu înţeleg că în orice criză, de orice natură, de la război la crize economice severe, unii sărăcesc, chiar mor, dar unii se îmbogăţesc”, a replicat sociologul Alfred Bulai.
“Păi Anglia de aia a rămas puternică şi după ce nu a mai fost imperiu. După Primul Război Mondial, a aplicat un impozit cum ne proiectam noi pentru salariile nesimţite, şi la toţi îmbogăţiţii de după război a tăiat câteva zerouri. Era şi un român printre ei, care inventase un mecanism care trăgea gloanţe printre elicele avionului. Şi ăla s-a îmbogăţit, îşi cumpărase o insulă, şi a intrat la impozitul ăsta. Dar totuşi, să dai la un moment dat 500 de milioane pe un iaht… Nu mai au ce să inventeze, îi fac nu ştiu câte etaje, e un iaht mai mic într-un iaht mai mare…”, a mai spus jurnalistul.
“Polarizarea e o mare problemă în lumea de astăzi. A fost o temă în politica lui Obama, pentru că în SUA există o astfel de polarizare. Pe de altă parte, lumea în ansamblu se polarizează dramatic”, transmite Bulai.
Bulai: E mai ușor să critici România. Asta pentru că la nivel înalt există acest model
Sociologul Alfred Bulai şi jurnalistul Val Vâlcu au discutat în cadrul emisiunii Nod în papură,